Tradiția continuă! Conferinţa Română pentru Antreprenoriat şi Inovare se va desfăşura și anul acesta online, în perioada 24-25 iunie 2021, în organizarea colegilor de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), cu sprijinul Asociației pentru Educație Antreprenorială (AEA)

CRAI este un eveniment anual, creat la iniţiativa AEA – organizaţie fondată de cadre universitare alumni ale programului de burse FULBRIGHT/RAF, care se constituie în principalul loc de întâlnire al celor care promovează activitățile de educație antreprenorială, inovare și transfer tehnologic din România, creând o punte între mediul academic, mediul privat și comunitatea locală. 

Printre participanţi, se vor regăsi atât reprezentanți ai Societăților Antreprenoriale Studențești, Centrelor de Transfer Tehnologic, incubatoarelor, programelor de accelerare a afacerilor, cât şi finanțatori ai antreprenoriatului și inovării, companii private şi autorități publice, etc.

A treia ediție a conferinței (după cele de la Constanța – 2019 și Galați/online – 2020) se va desfășura sub sloganul “Educaţia antreprenorială și antreprenoriatul pentru o societate și o economie mai reziliente”, urmând să abordeze trei teme de interes pentru entitățile de antreprenoriat, inovare și transfer tehnologic:

  • Antreprenoriat și tehnologie
  • Antreprenoriat educațional, cultural și social
  • Antreprenoriat medical și pentru sănătate

Vă invităm pe toți cei interesați să ne trimiteți propunerile dvs. de prezentări în cadrul sesiunilor de panel și dezbateri ale conferinței CRAI pe adresa mdrago@mail.utcluj.ro până la data de 18 iunie 2021.

În acest an, participarea la CRAI este gratuită. Vă așteptăm cu drag și vă rugăm să transmiteți invitația colaboratorilor dvs.

Invitație conferința CRAI 2021 în format PDF (se poate atașa pe mail sau tipări) – descarcă aici

Template prezentarea conferința CRAI 2021 (format editabil) – descarcă aici

PROGRAMUL CRAI 2021 – va fi disponibil în luna iunie 2021.